RU GY RO EN
Găgăuzia
 
Prima Contact Harta
RSS
 
 
 
 
 
Prima / Noutăţi / Agricultorii din UTA Găgăuzia pledează pentru implicarea statului în salvarea ramurii
Versiune tipar
15.10.2009
Agricultorii din UTA Găgăuzia pledează pentru implicarea statului în salvarea ramurii
Agricultura din UTA Găgăuzia stagnează. Întreprinderile agricole din regiune se confruntă cu dificultăţi majore, pe fundalul crizei economice. În aceste condiţii, statul trebuie să se implice pentru a salva această ramură. Pe de altă parte, agenţii economici şi autorităţile locale trebuie să depună eforturi conjugate pentru stabilizarea situaţiei din sector şi relansarea economică în acest domeniu. Măsurile şi activităţile incluse în Strategia de dezvoltare socio-economică a UTA Găgăuzia, odată realizate, vor determina schimbări pozitive ireversibile în agricultura din regiune. De această părere sunt agenţii economici din UTA Găgăuzia, care au participat la dezbaterile economice organizate IDIS „Viitorul”, miercuri, 14 octombrie 2009, la Comrat. Evenimentul a debutat cu prezentarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a UTA Găgăuzia, elaborată în cadrul programului „Dezvoltarea economiilor locale prin acţiune şi alianţă (DELTA) Găgăuzia”, iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat efectiv de către IDIS „Viitorul”. Strategia a fost adoptată oficial în martie 2009 de către Adunarea Populară a UTAG.Coordonatorul de program Liubomir Chiriac a relatat participanţilor despre modul în care sunt traduse în fapte priorităţile Strategiei. Astfel, sunt în plină desfăşurare formalităţile pentru crearea Agenţiei pentru Dezvoltare Economică Locală, cu suportul aceloraşi donatori. De asemenea, au început filmările la un documentar despre potenţialul agro-industrial al regiunii. La momentul de faţă, Consiliul de Implementare şi Monitorizare a Strategiei, de pe lângă Executivul de la Comrat analizează în ce măsură au fost atinse obiectivele propuse. Printre acestea, amintim: creşterea investiţiilor în regiune, promovarea imaginii UTAG, dezvoltarea antreprenoriatului regional. Relansarea unui agriculturi moderne şi dezvoltarea turismului rural reprezintă la rândul lor priorităţi pentru 2009-2015.În continuare, expertul IDIS Viorel Chivriga le-a vorbit agenţilor economici despre situaţia din agricultură din regiune: „Ceea ce este caracteristic pentru UTA Găgăuzia este lipsa de informare despre subvenţionarea anumitor sectoare şi direcţii din agricultură, ceea ce permite ca numai un grup restrâns de persoane să beneficieze de suport din partea statului. De asemenea, nu sunt valorificate pe deplin toate oportunităţile existente în finanţarea sectorului agrar”. Chivriga susţine că, în anul 2009, agricultorii din regiune au recurs în mai puţine rânduri la ajutoarele de stat acordate pentru asigurarea riscurilor în agricultură, compensarea parţială a cheltuielilor energetice pentru irigare, pentru stimularea investiţiilor în producerea de legume pe teren protejat şi a procurării de echipament şi utilaj. În anul 2010, reprezentanţii din regiune ar trebui să fie mai activi în comisiile create la nivel local şi central pentru repartizarea mijloacelor din fond, iar agricultorii trebuie să fie mai bine informaţi despre oportunităţile existente în subvenţionarea producătorilor agricoli, a conchis expertul economic al IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga.Dezbaterea a întrunit peste douăzeci de participanţi, care s-au pronunţat pe marginea eficienţei sistemului actual de subvenţionare în agricultură.„Ne confruntăm cu mari probleme la repartizarea subvenţiilor. De exemplu, statul îmi datorează 1.250.000 de lei, eu datorez statului 20 de mii, însă Inspectoratul Fiscal îmi sechestrează contul. Situaţia e foarte grea: noi vindem azi struguri la un preţ de două ori mai mic decât costurile de producţie. E al treilea an la rând când suportăm doar pierderi, şi asta nu doar din cauza secetei.” (Simion Novac)„Trebuie înlăturat monopolul. Noi avem o lege în acest sens, care nu funcţionează. Asta fiindcă funcţionarii sunt corupţi.” (Simion Cheli)„Despre subsidiere se vorbeşte de zeci de ani, dar de ce atunci când dorim să achiziţionăm seminţe calitative nu găsim nimic, şi suntem nevoiţi să semănăm ce găsim? 80% din pământuri din localitatea mea, Cişmichioi, nu sunt prelucrate. Iată rezultatul.” (Ilia Duloglu)IDIS „Viitorul” a reluat în septembrie 2009 tradiţia sa de organizare a dezbaterilor economice, demarată în anul 2007. Această rundă este desfăşurată cu suportul financiar al the Balkan Trust for Democracy.# # #IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org
 
Prima / Noutăţi / Agricultorii din UTA Găgăuzia pledează pentru implicarea statului în salvarea ramurii
 
Tel. +373 (298) 2-46-36; +373 (298) 2-12-22
Fax   +373 298 2-20-34
  Email: gagauzia.news@gmail.com  
 
Adresa:
 
 
       
 
 
Despre Găgăuzia  |  SLPA  |  Ştiri  |  Oficiul Dezvoltării Economice Locale  |  Sfera socială  |  Populaţia Găgăuziei  |  Economia Regiunii  |  Ghidul Investitorului  |  Organele Administraţiei Publice  |  Contacte
 
 
Vizitatori: 3036052
Copyright © 2019 Comitatul Executiv al Găgăuziei, Unitatea teritorial autonomă Găgăzia în cadrul Republicii Moldova
Toate Drepturile Rezervate
O soluţie Brand.md