RU GY RO EN
Găgăuzia
 
Prima Contact Harta
RSS
 
 
 
 
 
Prima / Noutăţi / PREŞEDINŢII DE RAIOANE SPERĂ LA O CONCLUCRARE STRÎNSĂ CU GUVERNUL
Versiune tipar
08.10.2009
PREŞEDINŢII DE RAIOANE SPERĂ LA O CONCLUCRARE STRÎNSĂ CU GUVERNUL
Chişinău, 6 octombrie ( INFOTAG ). Preşedinţii de raioane din R.Moldova speră la o conlucrare strînsă cu Guvernul, în vederea unei mai bune administrări locale. Despre aceasta ei au anunţat marţi în cadrul unei întîlniri cu prim-ministrul Vlad Filat.

După cum transmite INFOTAG, preşedintele raionului Cahul, Gheorghe Vasilache, a salutat intenţia prim-ministrul a se întîlni cu preşedinţii de raioane în vederea stabilirii problemelor cu care se confruntă Administraţia Publică Locală (APL) şi identificării unor soluţii pentru depăşirea acestora.

"Administrarea presupune ca fiecare să aibă responsabilităţi, însă fără o conlucrare la nivel central multe probleme nu pot fi soluţionate. Trebuie să lăsăm la o parte politica şi să fim responsabili în faţa alegătorilor care ne-au ales. De asemenea, vrem ca miniştrii să fie mai deschişi spre colaborare cu noi", a menţionat Vasilache.

Preşedinţii de raioane au mai spus că nu au primit deocamdată cele 20% din transferuri care trebuiau să le primească de la buget.

"În aceste condiţii este destul de dificil de a face faţă situaţiei şi a acoperi cheltuieli în domeniul învăţămîntului, sănătăţii", a spus Ilie Cernauţan, preşedintele r-n Basarabeasca.

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că în condiţiile în care fosta guvernare a lăsat visteria statului goală, este strict necesar de a face reforme la toate nivelurile, chiar dacă acest lucru presupune şi unele măsuri nepopulare.

Primarul a mai spus că potrivit practicii europene, fiecare autoritate publică trebuie să ia singură decizii la nivel local, precizînd că oferirea unei autonomii locale şi financiare APL ar revigora situaţia din teritorii.

La rîndul său, premierul Vlad Filat a menţionat că nu va face diferenţă dintre preşedinţii de raioane în dependenţă de culoarea partidului din care fac parte, precizînd că va fi deschis pentru colaborare cu toţi preşedinţii de raioane.

"Problemele care s-au acumulat de-a lungul acestor ani sînt foarte multe. Am însă convingerea că cu eforturi comune le vom putea depăşi. Important este să acţionăm în strictă conformitate cu legea", a spus Filat, precizînd că autorităţile publice locale au de acum încolo libertatea de a accesa fonduri străine pentru dezvoltarea localităţilor lor.

De asemenea, el a solicitat preşedinţilor de raioane să depună toate eforturile pentru a asigura cu căldură instituţiile publice, în special şcolile grădiniţele şi spitalele.
 
Prima / Noutăţi / PREŞEDINŢII DE RAIOANE SPERĂ LA O CONCLUCRARE STRÎNSĂ CU GUVERNUL
 
Tel. +373 (298) 2-46-36; +373 (298) 2-12-22
Fax   +373 298 2-20-34
  Email: bashkanat@mail.ru  
 
Adresa:
 
 
       
 
 
Despre Găgăuzia  |  SLPA  |  Ştiri  |  Oficiul Dezvoltării Economice Locale  |  Sfera socială  |  Populaţia Găgăuziei  |  Economia Regiunii  |  Ghidul Investitorului  |  Organele Administraţiei Publice  |  Contacte
 
 
Vizitatori: 3157689
Copyright © 2019 Comitatul Executiv al Găgăuziei, Unitatea teritorial autonomă Găgăzia în cadrul Republicii Moldova
Toate Drepturile Rezervate
O soluţie Brand.md